Zvonoteca

# În sfârşit au început plombările pe străzile din Zalău. Oare pe motiv că la anul se apropie şi alegerile? Totuşi, unele străzi din cartierul Porolissum au rămas ca după război. Şi asta din cauză că cei care au lucrat la canalizare au făcut-o prost şi a trebuit refăcută. Acum că e gata ar trebui şi asfaltată strada respectivă, nu? Sau şi asfaltările se fac după interese, ca multe alte lucruri în România?

# Măi nenică, nu ştiu cum se face că dintr-o dată, cum a ajuns Rematul în semifinale şi meciurile încep a fi televizate, haţ şi lumea bună la sală. Ne referim la unii care sunt de cealaltă parte a tribunei, logic. Unii privesc de la balcon, alţii se mulţumesc să rămână la marginea terenului, ideea e că toţi se fac care mai de care mai importanţi. Cu meritele să o lăsăm mai moale că numai de gură suntem buni. Când e vorba de caşcaval sau de ajutat echipa prin alte modalităţi doar o mână de oameni răspunde prezent.

Leave a Comment