Zvonoteca

# Mai nou, bancile isi cheama clientii la negocieri prin chitanta de la bancomat, prin care sunt invitati la sediile institutiilor bancare sa semneze modificarile la contractele de credit. Ei, dar nu se gandesc bancherii ca nu toti cer fluturasul cand scot bani, tocmai pentru ca si acesta costa bani. Ce sa mai vorbim de cei bieti clienti care nu mai au ce scoate de pe carduri dupa ce au fost secatuiti de ratele si dobanzile uriase papate tot de banca. Smecheri, nevoie mare, bancherii astia, ca stiu ei ca daca nu se prezinta clientul la banca, inseamna ca este de acord cu modificarile facute de acestia. Bisnitari, nu gluma!

# Un subiect atat de batut, cat drumurile in lung si-n lat. Tocmai ca drumurile sunt baiul. Rasar gropile una dupa alta in centrul urbei de sub poalele Mesesului ca ciupercile dupa ploaie. Ca nu le-a ajuns vara, celor care nici prin coate nu se simt, sa le astupe. Or fi asteptat vremea ploioasa ori poate… ninsoarea.

Leave a Comment