Zvonoteca

# La un magazin renumit era la modă verificarea preţurilor pe bonul de casă. După ce achitai, musai trebuia să tragi o geană să vezi dacă nu cumva preţul pe care l-ai văzut la raft, afişat pe etichetă, e triplu faţă de cel de pe bon. Acum, de când duduie economia şi preţurile au luat-o razna te ia cu vertij când te uiţi pe bon.

# Mister mare la Zalău. La intersecţia străzilor Parcului şi 22 Decembrie, de vreun an semafoarele sunt pe galben intermitent. Zălăuanii îşi pun întrebarea de ce s-au mai montat. Poate trebuie să fie în ton cu strada care se reabilitează de vreo trei ani. Sau poate se adoptă dictonul – semafoarele acestea nu sunt ale voastre, ci ale urmaşilor, urmaşilor voştri. No!

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

Leave a Comment