# Alertarea populației prin sistemul “performant” și „vigilent” pe care îl cunoașteți, continuă să dea rateuri și să ajungă în telefoanele cetățenilor ori de câte ori ceea ce se întâmplă e deja istorie. După ce la furtuna teribilă de duminică mesajul de alertare, dacă o fi existat, nu a ajuns nicăieri, ca în alte multe cazuri extreme, luni dimineața zălăuanii s-au trezit fix la ora 7 cu urlătoarele la cap, după ce niște gunoaie au ars la un depozit din municipiu. Foarte bine că oamenii au fost alertați cum că riscă să se sufoce în somn dacă au ferestrele deschise, doar că incendiul a pornit pe la 5 dimineața iar mesajul, ca de obicei, a ajuns când chiar nu mai era nevoie de el, adică după vreo oră și jumătate, când toți behăiau prin case și se întrebau de unde vine fumul peste ei.
# Zvonărașul mai zice și de bine la rubrica pe care e stăpân, nu doar de rău. Astfel, sălăjenii care au apucat să vadă (pe cei care nu au citit încă, îi îndemăm să o facă) discursul prefectului sălăjean ținut la Guruslău au concluzionat că acesta a fost cel mai bun și autentic discurs la un eveniment de acest gen din ultimul secol. Fără nicio exagerare, textul rostit a fost pe cât de bun, pe atât de plin de adevăruri istorice, neticluit, nemăsluit și total lipsit de gargara cu care autoritățile ne-au obișnuit de decenii la astfel de evenimente – asta în cazul în care cineva ar fi avut răbdare să asculte astfel de cetiri mecanice. Foarte bine documentat, scurt și cuprinzător, discursul întocmit de omul din umbra prefectului a reprezentat nu doar un omagiu sincer adus uneia dintre marile personalități istorice ale României, dar și o scurtă (și autentică) lecție de istorie în baza evenimentelor așa cum au fost ele atunci când s-au întâmplat. Îl felicităm pe autorul rândurilor pentru acuratețea datelor așezate în discurs, dar și pe reprezentantul Executivului în teritoriu, care a realizat că trebuie să începem să ne însușim adevărurile istorice întocmai cum sunt ele, fără să le mai garnisim cu patriotisme ieftine sau, mai rău, să le distorsionăm, lucruri care de multe ori nu au nici cea mai microscopică legătură cu realitatea trecutului. Bravo!
* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu