Zvonoteca

# Gata, s-au găsit vinovații! La zid cu ei! Zălăuanii care stau pe la case, dar și cei care locuiesc prin Cișeni, Hereclean sau Ortelec, au fost desemnați, voalat, pe modelul “bate șaua să priceapă iapa”, ca fiind principalii vinovați pentru avaria majoră care ne-a lăsat fără apă timp de trei zile. Criticați de cei responsabili și de autorități că își udă în prostie grădinile cu zarzavaturi, gazoanele și se bălăcesc (ăia mai avuți) prin piscine, oamenii care plătesc atât cât consumă și plătesc sume mari către mama companie au fost găsiți responsabili pentru această situație cu adevărat împuțită. Prea multă apă, domnule, unde vă credeți, la Niagara? Ce dacă se usucă gazonul sau nu mai aveți ce să adunați de prin grădini, după ce ați muncit pe 40 de grade până ați leșinat? Gata cu stropitul, mâncați roșii la borcan. Despre rețeaua matusalemică, toată numai rugină și petice, despre conductele putrede lăsate așa timp de peste 30 de ani de un stat la fel de putred, dezinteresat și absent, nicio vorbuliță la conferința de presă în care o oră li s-au băgat oamenilor mințile în cap cu date despre cât de mare a fost găuroiul în țeavă și cât de bine s-a acționat concertat pentru remediere, de parcă asta ne-ar face să nu mai mirosim a transpirație sau să avem cu ce să tragem apa pe la toalete. Cu toate acestea, apelul de a nu risipi apa și a o folosi cu măsură, cât mai puțin pentru alte scopuri decât cel gospodăresc, trebuie luat în considerare. Să batem în lemn și să ne rugăm să nu mai puște pe undeva, că va fi jale!

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

One Thought to “Zvonoteca”

  1. adi

    Asta cu batutul in lemn o facem de 30 de ani degeaba.Ar trebui sa batem la usa Companiei.Cu ciomagul de lemn.Ca de altceva nu se mai teme nimeni.La ce hal de nesimtire au ajuns TOATE autoritatile publice cu cei care-i tin in puf,alta solutie nu mai este!

Leave a Comment