Zvonoteca

# După ce ieri, zvonărașul anunța autoritățile municipale despre bezna eternă din Dumbrava, strada lt.col Pretorian, astăzi a venit rândul străzii pictor Ioan Sima, din Brădet. Dacă vreun consilier local sau alt om care ar putea răspunde, ar trece, ipotetic vorbind, pe această stradă, fie trebuie să aibă o mână liberă, ca să se prindă cu ea de nas, fie să dețină o mască, dar nu una anti-Covid, ci o mască de gaze. Iese din canalizări ca din fântânile arteziene, toată nenorocirea puțitoare și, lăsând la o parte faptul că nu poți trece prin zonă din cauza mirosului, există și un risc de boli pe acolo. Știam că ăștia pe care tot noi îi plătim, primiseră cândva niște zone de responsabilitate, să le mai verifice măcar o dată pe an, să vadă cine mai trăiește pe acolo, cu ce se mai confruntă, de ce pereți se mai dă cu capul. Ete, na! Nu e timp de teren, că la birou e treabă multă, ce știți voi, alegătorii…

# La Zalău se va lansa în curând, un birou local de parlamentar european. Zice-se că biroul “se află situat” într-o zonă a urbei cunoscută sub denumirea de Fortuna, una – se speră – cu noroc. Cum ar fi dacă nu s-ar afla situat ori s-ar afla nesituat…? Lăsând la o parte această dilemă, la lansare, cu siguranță va fi bine: șampanie, aplauze, yes, sir precum și promisiuni fără număr. După care, în purul stil “politicianistic românesc”, lacăt pe ușă. Că așa e cu promisiunile, trebuie ținute la loc sigur, să rămână eterne.

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

Leave a Comment