Zvonoteca

# Locuitorii străzii Morii din municipiu au ajuns la concluzia că autoritățile au prins boală pe ei. “- Cine, ăia de pe Morii? Luați-le curentul și dați-le un cimitir!”, circula, mai în glumă, mai în serios, o vorbă la adresa acestor zăluani veșnic fără de noroc urbanistic. De plidă, de vreo trei săptămâni, cine se încumetă să treacă acolo după ora 17, când se lasă întunericul, a pus-o de mămăligă! Beznă de-ți bagi degetele în ochi, nu vezi pe unde calci, pici în craterele de pe trotuar sau în gropile de pe străzi, iei toți sfinții la rând și te rogi să iasă Luna dintre nori să ajungi cu bine acasă. Zic oamenii că s-au mai pus becuri de vreo trei ori, la intervale scurte de timp, însă, probabil instalația este de vină din moment ce acestea devin nefuncționale în scurt timp. “Așteptăm ca oamenii să mai pună câte o instalație de brad pe la ferestre, în felul ăsta se mai luminează și strada”, scria un locatar pe o rețea de apropiere socială. Situație la indigo și pe strada Pomilor. Acolo, însă, durează de vreo trei luni.

# Cadrele medicale primesc spor Covid, după culoarea ochilor. Te treci pe tabele, te milogești, iar dacă zâmbești șefului, poate primești. Dacă ar primii românii covidu’ pe pile, ia să vezi cum s-ar schimba țara!

* A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu

Leave a Comment