# A trecut și 1 Decembrie, iar zălăuanii au așteptat cu emoție aprinderea sistemului de iluminat de Sărbători în pandemie în municipiu. Bieții oameni au crezut că, pe lângă cele câteva steluțe aprinse săptămâna trecută, se vor aprinde și alte sute de metri de ghirlande și minuni, așa cum am prezentat în pomelnicul furnizat acum 10 zile de municipalitate. N-a fost să fie sau ce a fost, vedeți bine. Avem cel mai sărac sistem de iluminat festiv din ultimii ani, însă nu e de mirare. La ce vremuri trăim, luminițele puține și șterse sunt pe deplin justificate.
# Ce ți-e și cu șefia asta. Te înlătură eștia micii, loco, că deh, te văd mai bun ca ei și te iau ăia mai mari, ăia cu minte. Și nu te iau așa în doru’ lelii ca să conduci sau să coordonezi un comitet. E trist când nu ești apreciat de cei de lângă tine, de cei mici care se cred mari.
* A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu