# Știați că Sălajul este „Raiul pe Pământ” al seniorilor? N-au nevoie de nimic bătrânii noștri. Sunt sănătoși-tun, copiii și nepoții le sunt permanent aproape fizic, nu doar sufletește și telefonic, au medicamente cât să dea și la alții, alimente, lemne pentru iarnă, pensii bune și tot ce trăbă. Nici furtunile, grindina, seceta, vijeliile sau nămeții nu se ating de ei: ce mai, nu au probleme și pace! Cel puțin asta rezultă din statistica ajutoarelor de la Capitală, împărțite pe cap de bătrân aflat sub risc social, singur, în imposibilitate de a se deplasa la magazin sau farmacie, ori afectat de vicisitudinile naturii. Un singur om (1, adica unu, nu ați citit greșit!) din tot județul, a primit, în acest an, un sprijin pe acest segment. Norocosul este din Vârșolț. Sau ghinionistul, luați-o cum vreți, dacă ne gândim că el e singurul bătrân din tot Sălajul care se descurcă foarte greu și peste care, culmea ghinionului, s-au abătut și furtunile, și grindina, bolile și singurătatea!
# Un manager care ani la rând a fost “de nota 10” a ajuns, dintr-o dată, să fie de nota 6. Greu de crezut cum un om care capătă experiență, an de an, involuează așa, brusc și dintr-o dată, vorba aceea. Cine-o fi de vină, cine-o fi greșit și de ce s-a rupt lanțul de iubire… numai cei care au notat ievaluarea știu! N-are cum să meargă bine la noi, atât timp cât doctorul creează solfegii, profesorul frământă aluatul pentru pâine, cântărețul calculează BIP-ul, iar avocatul conduce tirul. Dar știți sloganul: Tăte-s din Zalău!
fugi bai d-acia cu nota ta de 10.