Zvonotecă

# O enstituție financiară din ombilicul municipiului, de se crede prima în toate (prin visele ei, probabil) oferă niște servicii de toată jena clienților. De două zile, bancomatele (două, singurele) din interiorul clădirii, cele la care se pot face și operațiuni de încărcare conturi, carduri ori plăți, nu funcționează. Murite – moarte! Și unul, și celălalt. Două zile, ați citit bine, nu două ore. Un domn din incintă îi invită la plimbare pe cei care bat pe la uși, pe motivul că mașina care descarcă casetele cu bani nu a venit de la Cluj. Dacă venea din Insulele Azore, mai înțelegeam, dar așa? Cum adică, “mașina de la Cluj nu a venit de două zile”? Atât puteți? Vai și amar!

# În Zalăul lucrului bine făcut, la ieșire din oraș, spre Aghireș, își rup șoferii mașinile. E full de șanțuri și gropi în carosabil, iar sudalmele curg zilnic la adresa celor care pun umărul și osul la așa-zis dezvoltarea orașului. Situația nu e de ieri de azi, ci de multă vreme. Dacă au trecut localele și sacii-s în căruță, nu mai are niciun rost să se agite cineva. Vorbele au rămas, în schimb. Doar că nu țin nici de foamne, nici de sete și acum, că tot se apropie frigul, nici de cald. Se zice că nici măcar gropile din drum nu le astupă.

One Thought to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    nici in Ortelec nu-i mai bine ,gropi de juma de metru in lung si adancime dar dl Ciount face si drege

Leave a Comment