# Deși autoritățile care au în responsabilitate patrimoniul cultural sălăjean avertizează, cu subiect și predicat, asupra (i)legalității amplasării unor monumente în oraș, celelalte autorități o țin una și bună, că “nu trebuie, dom’le, niciun act, autorizație, document. E o mobilă urbană, ce tot atâtea hârtii și aprobări?” Nu e vorba despre monumentul în sine ce îl reprezintă pe marele poet maghiar, în speță un mobilier urban care a iscat acest război instituțional, ci despre principiul în sine. Tu, ca cetățean, dacă schimbi un colț de toc de fereastră la casă, ai nevoie de o mie de drumuri și aprobări, nu-i așa? Ei, dacă schimbă sau amplasează ceva, mai ales pe pământ “istoric”, n-au nevoie de nimic, căci vorba aceea: ei centrează, ei dau cu capul! Principiu de jupân, ce poate naște un precedent periculos.
# Așteptăm, cu sufletul și… stomacul la gură, noile autobuze electrice despre care tot scriem de vreo doi ani că vin. Când vin, mai precis, când vine, că zice că-i doar unul, deocamdată!? Bătrânele microbuze Iveco, de când mergea bunica la liceu, ne mănâncă zilele pe drumurile Zalăului. Îți sare stomacul în gât, îți zboară plombele, îți muști limba – drumul prin oraș cu aceste conserve au ajuns un coșmar. Bine, nici de microbuzele mai noi, marcă de fițe, nu prea putem să vorbim în termeni laudativi. Și alea au venit noi, dar cu o grămadă de neajunsuri, de la suspensii execrabile, la dotări interioare făcute parcă la Cooperativa “Avântul prăbușirea”. Măcar cu autobuzele noi, electrice, să avem mai mult noroc.
Nu ar trebui sa se circule cu microbuze intr-o resedinta de judet!!! Hai cel mult pe strazi inguste, greu accesibile, dar nu pe marile strazi si bulevarde! Ca la noi, la nimeni!!!