Zvonoteca

# Le reamintim celor care se bat că cărămida-n pept că vizitele în teren, pe şantierele județene, se fac în ţinută specifică: cizme şi salopetă. Prin iunie, acu-s ceva ani, șeful ăl mare i-a cadorist pe cei doi subalterni, pardon trei, cu ţinută de lucru ștoc şi-a le-a spus că nu e glumă: „Cu mine în frunte, vreau ca echipa mea să fie prezentă în teren. Acesta este echipamentul şi nu este deloc o glumă”. Iaca, că-i cam glumă! Zvonăraşul a observat că toate vizitele în teren se fac la: sacou, chemeşe albă şi pantofi de piele. Măi să fie cum uită omul, tuma omul pe care contezi. Clar, vârsta îşi spune cuvântul şi amnezia, bat-o vina, se amplifică! Data viitoare dupe ce puneţi de o nouă vizită pe şantierele patriei nu uitaţi de niţică lecitină. O tabletă, două pe zi, chiar şi pe stomacu gol. Mai încolo, vorba aia, om trăi şi om vedea. Până atunci Doamne ajută!

# Cinematograful Scala, singur și unic în felul său, vorba aia, e tot pe-o începere de șantier de vreo doi ani. Nu mai crede nici naiba ce se tot anunță prin comunicate, acest obiectiv a ajuns pur și simplu subiect de tocat nervii la cât a fost de promovat și de ridicat în slăvi de parcă construiam la Zalău bază de aterizare pentru OZN-uri. Tot un praf și o spărtură pe acolo, lucrurile se mișcă cu viteză de melc, oamenii care locuiesc în bloc sunt deja scoși din toate săritele, dar noi, autoritățilii, în continuare tot anunțăm că începe și începe și iar începe marea reabilitare. O fi gata pe când or fi cinematografele la fel de populare cum sunt plăcile de vinil astăzi. Vai de zilele noastre, ce mai dezvoltare!

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. tema de casa pentru autor

    cati PSD-isti, de la ce institutii, cu ce masini de institutii (sau personale/inchiriate), cu ce bani, etc au plecat la mitingul organizat de PSD?
    modul in care s-a facut coleta de bani de la toti angajatii, indifferent daca sunt sau nu PSDisti, indifferent daca pleaca la bucuresti sau raman la servici, cum se vor cheltui sumele adunate de la angajati de catre DIRECTORII NUMITI POLITIC DE PSD? pe transport, cazare , beutura, femei, protocol sau cadouri la partid
    ordinul era ca fiecare director sa aduca la bucuresti un nr minim de angajati din subordine, precum si un nr de persoane din afara institutiei
    unii dintre directori au inchiriat masini pe banii tuturor angajatilor, care de buna voie si nesiliti de nimeni au cotizat la prima strigare din partea directorului mult iubit de partid
    p.s. oare directorii, sefi lor din partid, stiu ce aveau la gura unii angajati si nu numai? ce urari de bine plecau la adresa directorilor si a PSDului? saracii de ei, unii ii blestemau pe directori, dar au uitat ca tot drumul o sa-l faca cu directorii in masina 🙂

  2. Anonim

    directorii institutiilor si-au scos toti angajatii in fata sediilor, pregatiti sa mearga la razboi ! asta era dimineata la prima ora.
    Cica marele lor conducator de la Bucuresti, ministrul OAEA, a solicitat Liste cu Soldati inregimentati politic in PSD, sa fie toti prezenti la marele circ / miting organizat de OAEA, ministrul agriculturii, cu ocazia Targului International de la Fechetău – Negreni !! sau Bucuresti ? ?
    Oare astia (PSDisti) stiu unde trebuie sa mearga? Sa nu incurce Targurile si sa se trezeasca OAEA singur pe pajiste ! ?
    p.s. toate agentiile, institutiile (APIA, DARD, OSPA, AFIR, ANZ, etc) subordonate ministrului OAEA, isi trimit angajatii reprezentativi, la marele circ / miting al Oiiii !!!!! Unii dintre ei, chiar si-au stricat o zi sau poate doua din concediu de odihna, alti au intrat brusc in concediu medical ? alti sunt si prezenti la munca si se vor trece si cu ore suplimentare, asta doar cei meseriasi, binenteles ? caci la stat se poate orice, mai ales daca ai sustinerea politica potrivita !
    Sa nu uitam de autocarele cu fermieri !! daca vrei subventii, programe de minimis la lana de oaie, la rosii, la albine, etc atunci te sui in autocar si te duci la circul lui OAEA !!!!

  3. Anonim

    Vedeți și cu Strad Simion Barnutiu cum e

Leave a Comment