# Într-o localitate din ingrat- denumita categorie „uitate de lume”, una bucată primar se laudă – virtual – desigur, pe o cunoscută reţea de socializare, cu marile investiţii. Cică la şcoala din localitate se înlocuieşte tâmplăria cu bani de la bugetul local. Dom’ primar, acu’ în prag de toamnă rece și hâdă v-ati apucat de investiţii de genul aista? Vara fu’ lungă sau nu, pe acolo? Ş-apoi să te lauzi cu trei geamuri şi două uşi schimbate pe banii sătenilor, când alţii zboară în Lună, vorba ceea? Zilele trecute edilul se lăuda cu un trotuar, aflat în comuna pe care o conduce, bucată de civilizație care prinde contur. Cică s-au turnat primii 45 de metri. Asta e normalitatea. Nu le mai deghizați în investiții, că măcăne!
# Nici nu s-a răcit bine covorul cel nou de asflat pe Crasnei, că hop – picamerul din filmele de groază a rânjit din nou perfid către caldarâm, cu dintele lui din oțel. Și dă-i și sparge, strică, găurește, paradește – că doar de-aia e picamer, nu să pună moț de cremă pe brioșe. Nimic uau, nimic nou, nimic surprinzător. E un fapt des întâlnit în urbea de la poalele Meseșului. Să spargi, să pui pietriș, să pregătești fundația, să torni asfalt, să tai panglica, după care să spargi din nou. De ce? Pentru că ai uitat să pui sub el un bilețel, într-o capsulă a timpului, prin care să anunți și generațiile care vin peste 500 de ani că ai avut altă formă a capului decât cea ovală.
