Zvonoteca

# Zvonărașul insistă, ca de fiecare dată când o problemă rămâne neauzită, implicit nerezolvată, pe segmentul ordinii și liniștii publice din municipiu. Am bătut monedă pe întâmplările din << Pădurea verde >> alias cartierul Brădet, acolo unde zi și noapte răsună muzica la boxe la una din bodegile de cartier de pe Avram Iancu. Nu doar că nimeni n-a văzut talpă de gradat în zonă, în urma celor trei sesizări făcute de cetățeni prin intermediul cotidianului nostru, dar, mai mult, muzica se aude acum și la orele dimineții. Urlau, așadar, vineri, la ora 6.40, boxele cu frumoase piese de muzică populară din folclorul sălăjean de gândeai că ori e vreun tăiat de moț în zorii zilei, ori oamenii ăștia chiar sfidează și ultimele urme de respect față de locatarii din zonă. Revenim obsesiv-compusiv și rugăm structurile de ordine publică din oraș să le adreseze acestor unități o rugăminte la rândul lor, în primă fază, aceea de a nu mai da drumul la muzică, nici ziua nici noaptea, la un volum mai tare decât cel ce poate asigura audiția strict în incinta unității. Au parte locatarii din acest cartier de o țigănie și o bătaie de joc care deja întrec orice limită a răbdării, iar Polițiile, și aia locală și aia municipală, se fac că plouă, în condițiile în care afară plouă oricum de rupe și totul este mai evident ca lumina zilei.

# A ajuns kilu’ de cireşe cât gramu’ de haur. Trec bieţii zălăuani pe lângă tarabe, îşi fac cruce şi merg departe. Aşa de departe că mâine-poimâne or trece pe lângă pe magazinele de panificaţie şi şi-or face cruce când o să vadă preţul la pită. Investiţi intelegent: cireşele trec, aurul rămâne!

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    sesizarile se fac la 112 !!!
    daca erau sunti politisti la 112 , garantat veneau !!
    iar daca la cei deranjati le este mai comod sa asculte manele si sa sesizeze presa, asta e !

Leave a Comment