# Credeţi-ne pe cuvânt că nu avem nimic, dar chiar nimic cu… burta nimănui. Dar totuşi, când uniforma de serviciu e tumna fixă, mulăciune ca la Bravo, ai stil și gata să puşte de burta cea mare, totul frumos ambalat într-o uniformă de ceremonie care îți era bună în anul 1998, atunci, e de discutat! Ne tot întrebăm şi noi cum astfel de oameni, aflaţi în slujba statului, puşi să ne apere de hoţi şi tâlhari, să ne asigure liniştea şi ordinea publică, pot să fugă după infractori? E clar că traiul bun şi delăsarea n-au nicio vină pentru creşterea excesivă a stratului de clisă. O fi vreo dreglare hormonală la nivelul frigiderului, cine știe. Nu-i panică, nici motiv de judecată, doar că atunci când îmbraci o uniformă care bubuie pe tine, imaginea e una care chiar stârnește râsul.
# Să vii tu în buricu’ târgului să cânţi lumii, piese consacrate şi să dai în gropi nu din prostia ta, cum spune proverbul, ci din nesimțirea și nepăsarea altora, e mare bai. Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva. Bieţii violonişti, trompetişti şi ce or mai fi fost, dintr-o celebră formațiune muzicală chemată pe la mai toate evenimentele clocite de autorități, de abia şi-au putut aşeza scaunele pe platoul plin de gropi, cratere și crăpături, ca să ofere publicului un spectacol gratis, de Paşte. Nu e vorba de vreun platou cu ouă umplute ci de platoul de așa-zis marmură, reabilitat cu bănet din două tranșe, pe spinarea zălăuanilor. Cine nu crede, poate să facă o probă!
