Zvonoteca

# Tot mai multe incidente se produc pe trecerile de pietoni din municipiu. Multe dintre ele prin lipsa de atenție sau de respect din partea șoferilor, care pur și simplu nu opresc în fața acestora, fie din cauza proatei amplasări ori a iluminatului și semnalizatului slab existent. Zălăuanii roagă autoritățile să acorde o atenție sporită acestui capitol de care, până una alta, depinde viața sau integritatea noastră corporală. Există idei concrete, există propuneri, bani avem – încă mai și rămân necheltuiți – astfel încât pe lista de priorități a anului viitor, consilierii locali să facă un pustiu de bine și să așeze modernizarea și securizarea la nivel maxim a trecerilor de pietoni în capul listei de investiții.

# Nelipsiţi de la activităţile pârţâite din judeţ şi extrem de preocupaţi să dea bine în fotografiile oficiale, mai marii sălăjeni şi ai lor purtători de vorbe au uitat să facă publice şi evenimentele care chiar contează pentru mulţime. Aşa ne trezim cu galerii foto şi gargare de la orice dezvelire de monument ori strângere de mână, în timp ce lucrurile importante şi delicate sunt făcute cu draperiile trase. Pentru asta, zvonăraşul le bate obrazul.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    mare pacat ca vicctimele nu dau in judecata si administratorul drumului , precum si politia !!!!
    Mai ales ca politia este principalul vinovat ! POLITIA NU ISI FACE TREABA PENTRU CARE ESTE PLATITA !!!!
    cum se face ca politi refuza sa porneasca radarele fixe din Zalau !!!

  2. Anonim

    Treceri de pietoni iluminate slab sau deloc!!!

Leave a Comment