Zvonoteca

# La conferința de presă organizată de una din formațiunile politice din “arena circului” românesc s-a vorbit, aproape pe tot parcursul evenimentului, despre o problemă care, se pare, ne macină doar pe noi, amărâții (sau zdrențele, cum ne alintă unii aleși). Aceea a pensiilor mega-speciale ale aleșilor. Nu erau suficiente pensiile pentru cei din cel mai înalt for al țării, urmează la rând, în ordinea solicitării pomenii, aleșii locali și cei județeni. Nu e o noutate; doar că această formațiune politică pare a fi singura care e hotărâtă să desființeze acest abuz financiar fără precedent în lume, desfășurat pe spinarea noastră, a amărâților, timp în care sălăjenii, ca majoritatea românilor își duce traiul de pe o zi pe alta, tot prin priceperea și deciziile celor care, iată, vor tot mai mult. Oare niciun alt partid, mic ori mare, niciun alt politician nu se alătură acestei idei? Așteptăm provincia. Mai nou, se pare că tot provincia sare să ne ajute și când e vorba de proiecte care ne privesc pe noi, sălăjenii.

# După ce citeşti un comunicat de presă al „specialiştilor” în comunicare de la o instituţie din urbe, nu poţi să nu te întrebi ce a vrut să spună autorul. Nu că nu ar fi rânduri multe… atâta doar că oricum le-ai întoarce, nu pricepi de ce lipseşte tocmai esenţa. Nu or fi înţeles despre ce e vorba ori conducerea a uitat de noţiunea de „transparenţă”?

Leave a Comment