Zvonoteca

# Un șantier plânge, altul râde. În timp ce lucrările la Valea Zalăului din zona Pieței centrale din Zalău avansează cu o viteză pe care nu o bănuiam, cele de pe trista stradă Cloșca sunt în continuare efectuate cu viteza melcului sedat. Acest neajuns face ca circulația, oricum lovită de soartă, să fie și mai dificilă, cozile de autoturisme care se formează în orele de vârf fiind, la propriu, interminabile. Motivele sunt multe – de la lucrările care depind unele de altele, tărăgănate, așteptate, amânate, până la condițiile meteo care mai lovesc și ele în câte o zi și alte explicații care oricum nu încălzesc pe nimeni. Parcă nimic nu se leagă cu strada asta, ce ne vom face atunci când astfel de proiecte vor fi demarate pe străzi mai mari, chiar mai importante decât aceasta?

# În continuarea tragediei infinite numită “deșeurile vegetale”, zălăuanii de la bloc au de suferit, pe lângă nenorocirea pe care o suportă zi de zi, mai ales acum când a venit și căldura, din cauza gunoaielor revărsate sau scoase de scormonitori din tomberoane. Saci cu iarbă proaspăt tăiată, mormane de câte doi metri de crengi uscate, poposesc zilnic în fața blocurilor de locuințe din Brădet și Dumbrava. Degeaba am mărit amenzile, degeaba pe la ședințele de consiliu local, aleșii noștri vin cu explicații savante ori soluții halucinante, rezultatul este unul singur și mereu dezastruos. Oare chiar nu suntem în stare de mai mult și puțin mai bine?

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    1. din pacate toate lucrarile sunt executate de aceasi firma, care nu are oameni.

    2. at trebui ca la cei care au casa se le fie marita taxa de gunoi in functie de suprafata de teren detinuta in jurul casei. Si de acesti bani, firma de gunoaie sa adune si deseurile verzi ! Sa luam doar exemplul de lka groapa de gunoi de la blocul viceprimarului Balajel. In fiecare zi vezi cate in vecin de la casele depe B.P. Hasdeu , Stadionului si depe Eminescu cum aduc saci, roabe, carucioare si galetiu cu mizerie si deseuri de la casele lor, iar tomberoanele lor sunt goale !

Leave a Comment