# Vânt de panică prin primării. Cod roșu de zburătăceală a angajaților, dinspre puterea la fel de roșie. Conform zicalei “eu te-am făcut, eu te omor”, se pare că governanții dau deja din colț în colț, după ce au pus carul înaintea boilor și au dat, ca nașu’ mare la nuntă, fără număr, pe la salariile bugetarilor. Astfel, în una primărie babană din Transilvania, se pregătește scoaterea din circuit a nu mai puțin de 100 de angajați. Când și noi și voi, am spus în cor că aceste măriri salariale ieșite din comun se vor dovedi într-un final deloc îndepărtat, cea mai mare prostie, ei nu ne-au crezut. Se pare însă că unii văd deja efectele cu ochii lor. Zvonul a ajuns și prin micul Sălaj astfel încât, ce mai putem spune decât… cum o fi norocul!
# Cu fericire în suflete și mândrie patriotică tot acolo, aflarăm că Sălajul este codaș, pe anul tercut, la cazuri de HIV-SIDA. Adicătelea, dacă ne luăm după oficialități și le dăm crezare, p-aici, pă la noi, nu s-a înregistrat nici măcar un caz din ăsta, mai de Doamne ajută. Să înțelegem că, la cât suntem de amărâți, până și virușii ăștia ne ocolesc? Or fi având și ei mândria lor.