# Un serviciu comunitar aflat în subordinea reprezentantului Guvernului în judet calcă în străchini cu o precizie uluitoare, pretinzând niște chestii halucinante atunci când cetățeanul se prezintă și solicită un document. De exemplu, te duci voios la biroul în cauză cu o chitanță achitată online, pe internet adică, plată valabilă pânî în măduva hârtiei, printr-un program implementat și aprobat de autoritatea în cauză. Ești privit cu niște ochi bulbucați de către angajat: – Păi, unde e ștampila și unde e semnătura pe chitanță? întreabă retoric, angajatul care trăiește în trecut. Stupoare. Semnătura cui, a lui Goagăl? Ștampilă de unde, nene, din neant? Lăsând la o parte faptul că în secolul în care trăim, legea spune că nu mai e nevoie de ștampilă pe nicio recipisă, ca să ceri o semnătură pe o chitanță eliberată de sistem în regim online, este deja de amurgul minții. Fraților, trezirea! S-au inventat plățile online în locul adulmecatului de duhori pe la cozi, iar acest gen de chitanțe scoase la imprimantă nu pot avea, în nicio împrejurare, semnătura și stampila cuiva.
# Ca să-şi arate muşchii, un agent de pază aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu printre rafturile unui supermarket lid(l)-er pe piaţa germană a luat în vizor un om al străzii, venit în magazin să-şi cumpere oareşceva din mărunţişul produs. Aşa că s-a apucat să-l bruscheze şi să-l îmbrâncească pentru a-l scoate afară, până de săracul om s-a prăbuşit în faţa caselor de marcat. Actul de eroism a culminat cu extragerea pulanului de la cingătoare, ca să vadă toată lumea cine-i cel mai tare din parcare. Vorba ceea: Când trec eu, v-aliniaţi!
agentul de la lidl e un erou
Nu-i erou, e supererou. A avut roluri in X-Men si The Avengers!
povestea e cu 2 fete ! tot la LIDL am vazut cum o tiganca il injura si scuipa pe agentul de paza ca nu o lasa sa cerseasca la usa magazinului ! iar lumea toata era revoltata tot pe agentul de paza ca nu lasa tiganca in pace !
8:41 Ai mare dreptate .Acesti cersetori plesnesc de sanatosi ce sunt insa daca i-ai chema la lucru ,pe bani desigur ,nu vin ca doar statul roman „are grija” de acest „handicapati”.