# Ne-am urcat dupa aproape un an intr-un harb marca Transurbis. Ba chiar incercam o anumita emotie ca mergem si noi iar cu autobuzul. Ne-a trecut totul subit cand am urcat, noi si alte 30 de persoane sardele in cutia nespalata de conserve, unde aerul era rarefiat ca pe Everest si toti ce puteai trage pe nari era un iz statut de om nespalat si sudoare, plastic incalzit la maxim si gaze de esapament. Idilic de-a dreptul! Cat sa ne tina departe de autobuzele Zalaului inca vreo cativa ani.
# Si iar a fost week-end, si musai tre sa auzim urland manele din toate localurile, pana dimineata devreme, de parca am fi in orasul care nu doarme niciodata, nu altceva. Si chiar nu-i cazul sa ne imaginam ca ar fi tocmai Zalaul orasul ala, desi daca te trezesti cu noaptea-n cap de galagia ce razbate din unele cluburi, restaurante si bombe, ii poti vedea si pe clienti. Sprijiniti de colturile de bloc, isi fac nevoile intr-o veselie, lasand alcoolul sa ii conduca pe glorioasele culmi ale nesimtirii.
