Zvonoteca

# Când lumea vorbește că Sălajul rămâne, pe mai departe, nebăgat în seamă de autoritățile de la centru, în mod clar știe ce vorbește. Uite că exemplele continuă să curgă, iar ultimul este cel prin care marii conducători ai neamului oferă bani forului suprem județean de pe alte meleaguri, în timp ce noi suntem refuzați cu zâmbetul pe buze. Reabilitarea bătrânei clădiri administrative din centrul Zalăului a rămas doar un vis frumos, în timp ce în județul vecin, județenii au primit aprobare și bani pentru fix același proiect. O fi de la faptul că moții chiar sunt mai cu moț decât noi?

# Ce încredere să mai ai să plătești cu cardul, când riști să ți se ia contravaloarea produselor din coș de două ori? Ni s-a întâmplat la un supermarket din zona „Mimoza”, pe motiv că POS-ul (obosit sau, probabil, sub influența alcoolului) a arătat eronat la prima tranzacție “refuz de plată”. Așa că am fost obligați să facem plata a doua oară, deși serviciul on-line al băncii ne avertizase inițial, prin sms, că banii ne-au fost luați din prima. Evident, și extrasul de cont a arătat efectuarea plății de două ori. Iar acum suntem nevoiți să umbăm cu hârtii și plocoane să ni se returneze banii luați, practic, ilegal. Știm că se mai poate și greși, nu suntem absurzi, însă ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi avut activat serviciul de alarmare prin sms cu privire la plățile efectuate cu cardul? Nu-i așa că plăteam produsele de două ori și rămâneam ca fraieru’ cu buza umflată. Așa că aviz amatorilor de tranzacții cu cardul!

Leave a Comment