Zvonoteca

# Fostul boier al Ambulanței Sălaj, ajuns, printr-o eroare gravă a sorții, mare reprezentant al județului în cel mai înalt for al țării, a uitat vremurile în care parca mașina de serviciu, folosind-o zi și noapte în interes personal, în fața unui hotel renumit din municipiu, acolo unde își săvârșea activitățile de la partidul care, între timp, l-a rejectat cu viteza luminiii, pe motiv de curvăsărie politică și înaltă trădare. Mai nou, fostul moșier sare, la propriu, în fața ambulanțelor sălăjene din trafic și, cu un ton de teroare și groază, îi ia la anchetă mai ceva ca fosta Securitate pe șoferi și îi pune să dea declarații cu privire la activitatea pe care o desfășoară. Reminiscențele unui regim de teroare, instaurat pe vremea sa în renumita instituție sălăjeană, se pare că n-a murit, în opinia marelui om politic, însă, ne întrebăm, atât noi cât și cititorii care ne-au sesizat, dar și conducerea Ambulanței sălăjene: în ce calitate, această persoană, în prezent paralelă și necoplanară cu serviciul sălăjean de Ambulanță, organizează anchete în trafic, pe care le filmează și ulterior le servește unui fost acolit, actual trepăduș la o publicație din județ? Cine îi permite sau cum își permite acest domn să comită astfel de acțiuni reprobabile, odioase și fără niciun suport moral ori legal? Așa am ajuns? Vai de noi…

# În micul nostru Zalău plouă nu doar de sus în jos, ci și de jos în sus, dacă e să luăm în calcul sistemul nostru de canalizare bătrân și bolnav. Nici n-ar mai fi nevoie de fântâni arteziene decorative pentru că, în zilele cu ploaie – care sunt din ce în ce mai multe și mai dese – iese apa din adâncurile Zalăului și se avântă către înalt, spre disperarea pietonilor și a conducătorilor auto. Și n-ar fi chiar o tragedie dacă ar fi voprba de apă și…. atât, dar dacă apa iese din canale, atunci în mod obligatoriu mai scoate odată cu ea, la suprafață, și alte surprize. Asta ca să avem și argumente solide atunci când spunem, supărați, că avem o viață de rahat.

Leave a Comment