Zvonotecă

# Ori municipalitatea e mână în mână cu unitățile Service Auto din municipiu, ori cei responsabili sunt mână în… lână toată ziua, și îi doare la scorbură de nenorocirile de pe străzile din Zalău. Din două una sau, posibil, amândouă. Revenim obsesiv cu exemplul de la ieșirea către bulevard, dinspre blocul Lira Cristal. Șoferii continuă să-și agațe motorul și cutia de viteze de la mașini în neputința abruptă celor care au fasonat ca un rahat această ieșire în bulevard. Acum, noi ne-am obișnuit, iar dacă cineva ne telefonează și, în loc de bună ziua, începe cu sfinți sau alte vorbe de duh, e clar că sună de la Lira Cristal și ne roagă să mulțumim din suflet, din nou, celor pentru care cetățenii nu contează. Nici orașul, nici nimic altceva în afară de burțile și interesul lor.

# Cetățenii din orașele și comunele sălăjene își antrenează permanent răbdarea, mai ales pe timpul nopților, atunci când circulă pe străzi și se întreabă retoric oare când se vor semna contractele de iluminat stradal modern și pentru zona lor. Cu o stradă nu se face lumină în tot orașul, așa cum cu o floare nu se face primăvară, astfel încât, cele câteva localități în care primarii s-au dus să ia lumină din alte locuri decât de la biserică, noaptea pe ulițe îți bagi degetele în ochi, nu altceva. Oamenii din mediul rural numără becurile arse de pe “stâlpii infamiei”, alea urcate acolo de Ceaușescu, și se întreabă dacă vor mai fi în viață atunci când primele becuri noi și economice vor ajunge și pe strada lor…

One Thought to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au anunţat că radarele fixe, montate in orasul Zalau, sunt prea performante si de aceea nu vor fi puse in functiune.
    Aceste radare fixe, nu raspund la “stimuli” externi, la telefoane, la mita, nu stiu ai cui sunt copii care conduc cu viteza excesiva sau/si trec pe culoarea rosie la semafor,
    Aceste radare fixe/ camera de monitorizare a traficului din oras, NU STIU cine este “persoana importanta” care a deposit pe linie dubla continua cu o viteza de peste 100 km/h si a si trecut pe culoarea rosie la semafor, desi se vede clar nr de inmatriculare si se stie de toata lumea a cui e masina !

Leave a Comment