Zvonoteca

# Taximetriștii zălăuani s-au făcut foc și pară pe polițiști, pentru faptul că au fost luați pe sus și pe neanunțate la sfârșitul săptămânii trecute, de controalele efectuate pe linia transportului de persoane. Taximetriștii noștri nu trebuie să se supere pentru faptul că Poliția mai dă peste ei cu câte un control; mai mult decât atât, acțiunea a fost la nivel național, deci ordin de la Împărăție. Cu toate astea, până să înțeleagă că totuși, printre cei de bună credință, cu acte în regulă și amabili, mai sunt și taximetriști certați cu cele menționate anterior, ploaia de blesteme și înjurături la adresa organelor putea fi auzită de la câțiva metri distanță de sursă, în stațiile de la Spital și cea din Centru. Partea proastă e că mai urmează și alte controale, tot la fel de neanunțate, și pe alte categorii de prestatori de servicii, în județ.

# Nu-i suficient că centrul Zalăului e blocat de câteva săptămâni bune din cauza lucrărilor din zona pieței agroalimentare, că marți, pentru câteva ceasuri, se pune dop și la principala arteră rutieră din municipiu, adică la Bulevard. Așa că, vrem sau nu, marți a fi musai să renunțăm la mașini și să ne procurăm biciclete ori încălțări cu talpă tare. Și, până la urmă, cum fiecare șut în cur e un pas înainte, nu cred că puțină mișcărică strică la ten ori la corazon…

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    pe cand un control si la sursa problemelor cu taximetristi: PRIMARIA ZALAU ??!?!?
    acolo e marea mafie cu „licente”, cei din primarie unt in spatele traficului cu licente, ei sunt vinovati de „selectia” proprietarilor de licenta de taxi.

  2. Anonim

    ce circulatie? vineri, str. Gh. Doja a fost blocata de un alai de nuntasi, care circulau in slalom pe sensus de coborare, de incurcai si pe cei care urcau.
    dar in coloana cine mai era? era o dubita de la jandarmerie/politie (albastra cu girofar), care ori inghiteau rahat, ori asigurau „protectia” coloanei de nuntasi.
    si te intrebi? UNDE MASA ERA POLITIA ???!? alta data, apare politia si il are pe amarat, iar cand nesimtitii de frunte a orasului isi fac de cap. politia DOARME IN RAHAT !!!

  3. Anonim

    ce se mai aude de strazile blocate pentru nomenclaturisti din Prefectura/Consiliul Judetean si Primaria Zalau?
    nic pe vremea lui Ceausescu nu aveau asa de multe beneficii, cei din aparatul de conducere a Partidului Communist Social Democrat !

Leave a Comment