Zvonoteca

# Cât a fost ploiaia de mare, miercuri, în jurul orei 17, un angajat al firmei care se ocupă de iluminatul public, urcat cu prb-ul până în vârful stâlpului din faţa Ceasului, încerca să schimbe becul sau să remedieze o altfel de problemă. Nu ştim exact ce, pentru că nu am stat decât un minut la semafor, dar am apreciat faptul că omul muncea de zor, chiar dacă afară ploua destul de tare. Pentru cel din cabină nu era o problemă, dar să lucrezi pe ploaie la o înălţime de vreo cinci, şase metri, nu e tocmai plăcut. Aşa angajaţi, să tot ai.

# Nici nu a dat bine căldura, că s-au şi apucat băieţii să astupe gropile din municipiu. Doamne ajută, era şi cazul. Oricum, şoferii se plâng că şi-au făcut varză planetarele şi bucşile de la maşini pe timpul iernii. Măcar de-ar ţine lucrarea câteva luni, dar, ca de obicei, după două, trei ploi torenţiale, vor fi ca înainte. Le tot peticesc, ce naiba să facă şi oamenii ăia, că vor mai trece ani buni până se aprobă proiectul pentru întreg bulevardul.

Leave a Comment