Zvonoteca

# Una bucată senator sălăjean, destul de roșu în obraji, zice prin presa locală că el nu-i reprezintă numa’ pe ăia care l-au votat. Punct. În rest, față de ceilalți care-s în stradă și protestează, nu are niciun fel de apreciere. Adică pot să se ducă dracului, cu tot cu scandările și doleanțele lor. Apoi, Popică, dragă, de ce nu ne-ai spus și nouă cum stau lucrurile amu’ câteva luni, când îți tremurau gacii de la pantaloni că îi rămâne fără job, că nu-i fi reales? Poate că rezolvam și noi problema altfel. Mai democratic un pic… Astăzi, când simți miros de comunism prin zonă, te urci pe cai mari și scuipi peste tot ce nu-i de aceeași părere cu tine. Da, apropo, când îți încasezi salariul ala baban de senator, îți bagi în jeb numa’ 12,5 din el? Că noi, în Sălaj, nu suntem numa’ 25.000 de fraieri (care susții că te-au votat), ci un pic peste 200.000…

# Deşi în municipiu avem insitituţii care arborează, în continuare, la intrare, drapele decolorate de timpuri, rupte şi care nu ne fac deloc cinste ca români, iată că avem şi exemple bune exact de acolo de unde ne-am fi aşteptat mai puţin. Micul Mall zălăuan a pus în fruntea lui un drapel uriaş, nou-nouţ, viu colorat şi frumos, la intrarea în clădire. O mândreţe de steag! Exemplul lor ar putea fi urmat şi de instituţiile care au chiar obligaţia de a arbora un drapel măcar decent, dacă despre frumuseţe nu e cazul să discutăm.

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    GHITA DE TACEAI FILOSOF RAMNEAI!

  2. Anonim

    Aveti dreptate, Legea Drapelului prevede ca drapelul care va fi arborat (pe institutii publice) trebuie sa fie in stare buna.

  3. Dan

    Nu au timp sa vada si sa se gandeasca la drapel ! La ce romani „adevarati ” sunt …ce sa mai speri ? Nu il au nici acasa in fapt ! Mizerabili !!!!

Leave a Comment