# S-a gătat de câteva zile şi protestul poştaşilor. Cică ăştia de la Bucureşti le-au mai băgat în tolbă lucrătorilor poştali, câţiva lei amărâţi, să le închidă naibii gurile alea bogate şi păcătoase, că prea mult îi freacă grija de primele de mii de lei şi salariile de zeci de mii ale mai marilor peste timbre şi scrisori, din minister. În rest, aceeaşi amărăciune, viaţă grea, lipsuri şi nevoi cu care suntem obişnuiţi, la Poştă, din anii ‘40: dotare la limita sărăciei, genţi grele, drumuri lungi, teancuri de mandate, scrisori şi pachete, şi scris de mână astfel încât fiecare fată de la ghişeu ar publica, probabil, o colecţie de romane dacă ar aduna laolaltă tot ce scriu zilnic, cu pixul, în anii de carieră glorioasă la Poşta Română. Secolul 21, Zalău, România, Uniunea Europeană.
# Îţi îngheaţă şi sufletul după o sesiune de cumpărături în preafrumoasa hală din buricul târgului. Despre bieţii producători şi comercianţi care stau acolo cât e ziua de lungă, ce să mai spunem? Înfofoliţi cu zece rânduri de ţoale, dar ture în jurul meselor, să-şi pună sângele în mişcare, altfel riscă să se transforme în statui de gheaţă. Niciun bai, bine că plătesc taxe grele către Primărie!
