# Prefectul Sălajului i-a atenţionat, mai în glumă, mai în serios, pe şefii deconcentratelor şi pe subalternii acestora, să se deconcentreze de la activităţile care apar, evident, în urma unor coincidenţe fericite, cu ocazia alegerilor şi a fericitei campanii electorale dinaintea lor. “Chiar dacă aveţi afinităţi politice, vă rog să fiţi echidistanţi, neutri şi corecţi în această perioadă, în faţa unor invitaţii la tăierile de panglici şi alte momente festive la care sunteţi invitaţi. Nu spun că nu trebuie să mergeţi la astfel de activităţi însă trebuie să aveţi grijă la orice amestec politic care ar putea să intervină înastfel de împrejurări. Cetăţenii şi presa sunt cu ochii pe voi”, a subliniat prefectul în faţa şefilor instituţiilor sălăjene. Prin urmare, nevinovatele inaugurări şi ospeţe oficiale, care sigur vor apărea ca ciupercile în campania electorală, trebuie musai evitate de şefimea sălăjeană, ştiute fiind cazurile în care unii au participat la astfel de activităţi cu un substrat care ieşea la suprafaţă cu puterea evidenţei. Trucuri vechi, pericloase. Staţi departe!
# Circulă vorba prin târg că se deschide, în curând, un nou magazin de ţoale. Tot Zalăul freamătă, cumpărătorii se chinuie să afle data şi ora exactă când spaţiul îşi deschide porţile pentru shopaholicii din oraş. Puşculiţele crapă de atâţia bani puşi deoparte, portofelele nici că se pot închide din cauza bancnotelor şi a cardurilor grase, buzunarele atârnă sub greutatea cash-ului. Numa` să se inaugureze magazinul, ş-apoi să vedeţi voi omor!