Zvonoteca

# Ziua 30. Gunoiul (acelaşi!) rezistă. Unde? Păi… unde NU, ar fi mai uşor de spus. Astăzi revenim, obsesiv-compulsiv cu zona ultra-centrală de pe strada Unirii, respectiv locul viran şi împrejurimile fostei pieţe. Acelaşi gunoi de peste o lună, împrăştiat pe zeci de metri şi strâns, de vânt sau câini, pe lângă garduri. Ce e de făcut? Conducerea (indiferent despre ce instituţie vorbim) am schimbat-o. Pasul doi, care ar fi? Dacă există pasul doi, mă rog… Până atunci, promitem că monitorizăm situaţia şi revenim peste o lună cu informaţiile de acum, îmbunătăţite cantitativ, fireşte.

# Un obicei prost s-a instalat (motivat, probabil) printre lucrătorii de la supermarketuri, astfel încât, dacă faci greşeala să te prezinţi la cumpărături în bermude şi papuci, liniştea şi confortul se iau de mânuţă şi se duc dracului. De ce? Pentru că angajaţii – vânzătoare sau (mai ales) agenţii de pază, te percep ca pe un posibil hoţ de biscuiţi, cremă de ghete sau bicarbonat. Astfel încât, sunt coadă după tine pe tot parcursul sejurului în magazin, până ajungi la casă. Că deh, nu prezinţi încredere, puţi a hoţoman, într-o astfel de ţinută. Ba mai mult, după ce casieriţa îţi oftează în nas pentru că te mişti greu şi pui marfa în pungă în pasul melcului, Bruce Willis de la intrare îţi mai aruncă şi o privire de-aia, ştii tu.. ca să înţelegi că ai fost urmărit şi vei mai fi atâta timp cât el va fi acolo, iar tu vei veni să cumperi bere şi mici în bermude şi papucei. S-a înţeles?

5 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Oculus

    Zalauanii fiind manelisti si tarani 95% ,nu inteleg ca slapii se poarta doar in casa sau la strand.

  2. pista

    OCULUS sa stii ca in CANADA OAMENII merg si la serviciu in slapi destui nu numai la strand la strand merg desculti

  3. Floculus

    Mereti i mah in kuru gol sa nu dati de banuit

    1. abc

      esti bun , mai Oculus -Floculus ! Subscriu la ce ai scris 🙂

      1. Anonim

        Alupigus ABC si Scroculus

Leave a Comment