# Din ciclul „Ceva e putred în Danemarca”, mocneşte un mare iureş în justiţia de la poalele Meseşului, legat de cauza măsurată în zeci de kile de aur şi sute de mii de euroi. Aţi ghicit, e vorba despre Dosarul Păcănelelor, din coperţile căruia tocmai au ieşit, liberi şi neliniştiţi, autorii celei mai mari hoţii pe care a avut-o vreodată Sălajul pe segmentul jocurilor de noroc. De ce? Pentru că nu prezintă pericol social, ce tot puneţi atâtea întrebări!? Nici Dumnezeu nu ştie câte sute de păcănitori au fost păcăniţi de această gaşcă extrem de bine organizată; cert este că punerea celor care o compun, în libertate, rand pe rand, se îndreaptă cu paşi mărunţi dar siguri către o condamnare băşită, de ochii lumii. Dacă unii au mirosit că ceva e naşpa în toată povestea asta, urmează furtuni cu grindină cât oul de raţă peste Zalău. Dacă totul e în regulă, libertate plăcută şi vreme însorită în Miami sau Mamaia tuturor, fiecare după posibilităţi.
# La un supermarket din târg, stau să puşte cutiile cu carne tocată refrigerată. Şi nu, nu puşcă de pline ce-s! Cine ştie în ce condiţii au fost păstrate produsele, ce reacţii de fermentare s-au produs pe-acolo şi ce bacterii au pus stăpânire pe cărniţă, de s-au umflat în asemenea hal ambalajele! Aşa că nu i-a fost deloc de mirare zvonăraşului că niciun cumpărător nu se atingea de mormanele de cutii bolbate din frigidere!