Zvonoteca

# Nu erau destui cerşetori în parcarea unui supermarket din târg, că au apărut şi comercianţii de parfumuri! Îi doare hăpt în paişpe pe nenii care asigură paza magazinului că tu, după ce ţi-ai golit cardul la casă, trebuie să faci slalom printre musafirii nepoftiţi din parcare ca să-ţi transporţi cumpărăturile la maşină. „Haideţi, domnu’, luaţi parfumu’, că îi ieftin”, ţi se urlă în urechea dreaptă, în timp ce în stânga îţi miaună o femeie certată cu munca, dar şi cu apa şi săpunul. Nici că mai ştii cum să-ţi arunci plasele în portbagaj, să te bagi în maşină şi să scapi din ambuscadă.

# Cică mai nou enspectorii, cei sanitari şi cei ai consumatorilor, retrag de la comercializare fel de fel de alimente cu baiuri. Apă, carne, pită, ciocolată şi multe altele. Ce bine ar fi dacă şi alţi enspectori ar putea retrage din sistemul ista public, fel de fel de specimene de oameni, care nu ştiu da nici bună zâua. Nu de alta, dar fiind plătiţi din banu’ public ar cam trebui să ştie să vorbească omului de rând care vine la ghişeu să ceară anumite informaţii. Înţelegem faptul că unii nu ştiu sau nu pot să zâmbească, dapoi dacă nu pot da niciun „bună ziua” …bine ar fi să înveţe. Chiar şi în situaţia în care au vârste înaintate!

Leave a Comment