Zvonoteca

# Umblă vorba prin târg că pesedeii s-au cam grăbit să–i facă vânt pe scări doamnei care îngrijeşte de bunul mers al Jiboului. Cică aşa s-au înfuriat şefii, că la şedinţa făcută special în scopul ăsta (deşi, sanchi –vrăjeală, mai erau şi alte subiecte pe ordinea de zi) încât au dat cu vicesa de pământ pentru act de trădare şi dezertare din sânul partidului încă înainte ca ea să…trădeze. Cum ar veni, sancţiunea s-a aplicat înainte ca fapta să fie săvârşită. O fi bârfă, o fi adevărul… care ne zburleşte părul? Vicesa zice că nu-i adevărat şi că ălora de i-au făcut vânt pe scări, deja le pare rău. Cert este că deşi hotărârea (pe care n-a văzut-o nimeni în varianta scrisă, parafată şi semnată) a fost emisă acum zece zile, încă nu a fost pusă în aplicare în sensul în care retragerea sprijinului politic atrage implicit şi plecare de pe fotoliul Primăriei. Oare regretă şefii roşii această decizie şi îşi dau seama, pur şi simplu, că s-au cam grăbit şi că situaţia e aşa de maronie încât a fost ales un moment nepotrivit pentru debarcarea „trădătoarei” care n-a trădat ci a ales, simplu, altă barcă politică? Vom vedea.

# Fug pacienţii ca dracu’ de tămâie când află cine-i de gardă pe unele secţii. Mai bine bolesc acasă şi se târăsc de colo-colo, aplicând tratamente după ureche decât să ajungă pe mâinile unora dintre doftori care refuză cu încăpăţânare să-şi ia tălpăşita.

Leave a Comment