# Obişnuit, probabil, să intre cu maşina până în uşa magazinului de unde îşi face cumpărăturile, un sălăjean, 03 SYN, a încercat să repete ”manevra” şi în Cluj. Şi-a parcat opel-ul tumna lângă treptele unui supermarket, chiar în apropierea indicatorului de ”Acces interzis”. Faptul că a ocupat tot trotuarul nici n-a mai contat pentru „şmecher”, că noah aşa-s cetăţenii civilizaţi îi doare la başcheţi de restu’.
# S-a bulucit lumea ca la circ prin hipermarketuri, la venirea mult trâmbiţatului tva redus. Au prezentat retailerii produsele cu un fast, aşezând etichete cât China cu „preţ vechi şi preţ nou” de gândeai că s-a coborât duhul sfânt cu minunile în poală, pe Pământ. Unele produse, într-adevăr, la un preţ care, matematic, arată mai mic însă faptic… te lasă cam rece. Alte produse au căpătat, odată cu haina noului TVA, preţul pe care l-au avut prin martie, înainte ca retailerii, smecheri din fire, să-l umfle pentru ca apoi să aibă ce să scadă, chipurile, începând cu 1 iunie. Aşa ne furăm căciula unul la celălalt şi trăim de fapt într-o fraiereală generală încât stai şi te întrebi dacă, mergând la magazin cu scopul de a cumpăra mâncare cu tva redus, nu te trezeşti în final că ai cheltuit pe fond nervos şi ai dat iama inclusiv în banii de curent.