# La un supermarket care „se respectă” şi îşi „respectă” clienţii, în imediata apropiere a stadionului, zarzavaturile au avut în perioada Crăciunului şi a Anului Nou …. preţ de preţ. Nu de alta, dar morcovii şi ţelina pe care gospodinele intenţionau să le pună în ciorbă erau îngheţate. Atenţie mare, dacă preţu-i mic – sigur ceva e putred.
# Ce ţi-e şi cu statu’ ista la coadă pe la unele farmacii de prin urbe. Da’ nu oricând. Ci taman în acel moment al zilei când cele de după tejghea au chef de depănat amintiri din copilărie. Cum să îţi mai stea capu’ la socoteli şi la ce îţi cere clientu’ tocmai atunci când povesteşti mai bine şi te hlizeşti cu gura până la urechi? Deunăzi, i-au trebuit câteva minute bune unei gheişe dintr-astea să se trezească din frumosul vis al copilăriei şi să-şi dea de rând că mai sunt şi clienţi în farmacie. Deh, ce să-i faci? Prin unele părţi, bunul simţ o fi… „iremediabil pierdut”.