Zvonoteca

# Ne lăudăm că avem spital mândru și modern la Zălau. Dar să te ferească Cel de Sus să ajungi pe la urgență, că mentalitatea și amabilitatea sunt de secol XX. Asistenta care te întreabă de ce suferi nu are tot timpul chef de pacienți. E și ea plictisită. În timp ce îți ascultă problemele, îl mai salută pe colegul de tură, mai urlă la aparținători să intre în sala de așteptare ori vorbește la telefon. Apoi, te întreabă încă odată de ce suferi.

# Tot la cel mai mândru și modern spital din județ, cică figurile îs mai mari decât turnurile de la CET. Poate muri omu’ în urgență că specialistul nu coboară de pe secție decât atunci când are chef și, normal, după zeci de minute. Iar dacă somnul îi adânc sau din întâmplare specialistul e pe la cabinetul privat, poți suna direct la pompe funebre.

Leave a Comment