# Nu ştim ce fac adepiştii în timpul programului, dar bănuim din moment ce-i doare-n cot de gropoiul aflat în intersecţia din faţa Spitalului Judeţean, mai exact la începutul străzii ce duce spre „Sfânta Vinere”. Şi în urmă cu o lună, când am sesizat prima dată, craterul era destul de mare, dar acum, dacă nu eşti atent în momentul în care iei curba cu maşina, rişti enorm de mult să rămâi fără spoiler, roată chiar şi radiator. Nici pentru cei care umblă la crâşma situată exact lângă groapa respectivă nu poate fi un lucru plăcut, mai ales atunci când se întorc acasă.
# Într-una din serile trecute, te lua efectiv greaţa când vedeai cantitatea de lapte scursă lângă automatul din faţa Kauflandului. Era şi un miros atât de înţepător, încât îţi venea să faci cale întoarsă şi să-ţi laşi odrasla fără lapte înainte de culcare. Ne-am făcut, totuşi curaj, în speranţa că, poate, poate cineva şi-o fi scăpat flaconul cu lapte şi că aparatul este în stare perfectă de funcţionare. Mai fentează la rest, dar, per ansamblu, pare în regulă.
,,Enorm de mult” ????