Zvonoteca

# Ce ţi-e şi cu popii eştia ortodocşi. Tot cer de la bieţii enoriaşi, aproape în fiecare duminică sau zi de sărbătoare, la sfârşitul slujbei spunând că e nevoie de bani, pentru tot felul de investiţii şi pomeni. Nu de alta, dar cică cine dă, mai ales la ţară, va fi citit în biserică care cu cât o contribuit. Faza asta cu cetitul e constrângere, clar! Ce au ajuns şi bisericile astea! Ce ar fi dacă toată lumea, din toate instituţiile astea a statului, ar cere bani săptămânal pentru una alta şi ar face apel la oameni. Apropo… am vrea şi noi, oamenii de rând: case, fără să plătim chirii sau rate la bancă, să ne plătească şi nouă cineva cheltuielile şi să lucrăm doar o zi pe săptămână.

# Mare tam-tam cu Festivalul ăsta Roman. S-a anunţat din timp cu surle şi trâmbiţe că vine tanda şi manda şi că va fi lume multă. Aşa de multă, de ordinul miilor. Când colo, vorba aia: din cei patru evanghelişti au fost trei, Luca şi Matei unul dintre ei. No, aşa fâs cu pâs mai rar! Cine-o fi de vină, cine-o fi greşit? Sigur, zălăuanii nu-s tare încântaţi de astfel de festivaluri, iar dacă organizatorii îl aduceau pe Guţă, să facă paradă sau să tragă o manea, era full de lume. Ăsta-i Zălaul!

Leave a Comment