# Dupa ce a ingurgitat o cantitate considerabila de alcool, a luat la pumni si picioare un bancomat, a fost urmarit de politie ca-n filme si s-a sustras efectuarii probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, un mare fost prefect, defunct intr-ale influentei politice, a ajuns de rasul lumii si, mai rau, subiect de presa la rubrica capra neagra. Mai mult, si cel mai grav, e ca de gatu-i pesedesevist e gata sa-i atarne, azi, si-un un dosar penal. Si asta, dupa ce acelasi factor politic a pus presiune pe umerii plini cu epoleti ai unor politisti deocheati, cu intentia ca dosarul sa fie si el ciuntit, pe alocuri. Ori, musamalizat. Problema e ca, de data aceasta, ulciorul nu a mai ajuns la apa, acesta spargandu-se, astfel incat s-a transformat intr-o adevarata Cutie a Pandorei…

# Apropo, pe cand vom vedea girofarele politiei in urma soferilor ce se-ndoapa cu alcool la discotecile din oras, ca apoi sa iasa pe floastar la agatat pipite? Ori, in cazu asta, trofeele sunt impartite cu oamenii legii, prin padurile de prin vecinatatea Zalaului?

# Finalul anchetei de la spitalu de pe deal ne demonstreaza, inca o data, daca mai era cazul, ca o mana o spala pe cealalta sau, mai bine spus, corb la corb nu-si scoate ochii. Din datele concentrate intr-un nefericit de raport, reiese ca ar exista ceva… probleme, insa atat de marunte incat treaca de la noi. Faina treaba! Nu va desteptati nici in al treispelea ceas, domnilor! Apoi, de ce mama dracu ne mai straduim sa facem curatenie in sanatate, cu o femeie de serviciu plina din cap pana-n picioare cu reactiile date de ciuma bubonica?

Leave a Comment