Chiar dacă a rămas fără Gabriel Bârjac şi Paul Unimătan, consideraţi cei mai buni arbitri sălăjeni la ora actuală, arbitrajul sălăjean va avea reprezentant în continuare în Lotul A. Printre cavalerii fluierului monitorizaţi în ultimii ani de Comisia Centrală de Arbitri s-a numărat şi zălăuanul Tunyogi Ferencz, acesta fiind promovat în Lotul A.
În perioada cât a fost monitorizat, Tunyogi a oficiat de la margine trei partide în Liga I: CFR Cluj – Juventus Bucureşti, Juventus Bucureşti – Concordia Chiajna şi FC Botoşani – Dinamo Bucureşti.
Promovarea zălăuanului în Lotul A vine după 20 de ani de la debutul în arbitraj. În 2006, Tunyogi a făcut pasul spre Liga a III-a, iar trei ani mai târziu a fost inclus în lotul arbitrilor care oficiază în Liga a II-a.
Tungyogi Ferencz are peste 120 de meciuri oficiate la nivelul Ligii a II-a.
Alţi patru arbitri din România au fost promovaţi pe prima scenă a fotbalului românesc odată cu asistentul zălăuan: Florin Andrei şi Cătălin Buşi, ambii fiind arbitri şi asistenţii Romică Bîrdeş şi Adrian Vornicu.
Sălajul mai are şapte arbitri divizionari, toţi activând la nivelul Ligii a III-a: Răzvan Lădar şi Cătălin Roşu (ambii fiind arbitri), Sergiu Duma, Flaviu Seiche, Sergiu Corb, Alexandru Turian şi Bogdan Cozorici (toţi cinci fiind arbitri asistenţi).
Tungyogi sau Tunyogi… să-i belești mielul!