Zălăuanul Cristian Bolduţ a fost ales vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate Kyokushin

Cristian Bolduţ, unul dintre cele mai bune produse din istoria artelor marţiale sălăjene, a fost ales, zilele trecute, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate Kyokushin. Alegerea acestuia a avut loc în cadrul Adunării Generale a FRKK, desfăşurată la Hotel Continental în Oradea, anul acesta împlinindu-se şi 20 de ani de când a luat fiinţă Federaţia Română de Karate Kyokushin. FRKK este, însă, o continuare a Organizaţiei Române de Karate Kyokushin, înfiinţată în anul 1990.

„Este o onoare pentru mine şi, în acelaşi timp, o obligaţie, fiindcă o astfel de funcţie implică multă responsabilitate. Ne dorim ca împreună cu celelalte persoane din conducere să aducem un plus în următorii ani în tot ceea ce înseamnă activitatea FRKK. Am fost aleşi, fiindcă oamenii au avut şi au încredere în noi, iar noi trebuie să le confirmăm aşteptările”, a declarat Bolduţ.

Preşedinte al FRKK a fost aleasă Anca Wallmen, iar membri în Biroul Federal au fost aleşi Adrian Antonean şi Dan Tiuca. Secretar a fost ales Sorin Stoia, iar preşedinte onorific, Alexandru Chirilă.

Cristian Bolduţ este multiplu campion naţional, primul titlu obţinându-l în 2001. De-alungul carierei, zălăuanul a cucerit şi titlul european, dar şi pe cel mondial.

Tot la Oradea a avut loc în weekend Cupa României la karate kyokushin, unde sportivii legitimaţi la Cristian Dojo Zalău au cucerit 4 medalii de aur, 4 de argint şi 12 de bronz.

 

One Thought to “Zălăuanul Cristian Bolduţ a fost ales vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate Kyokushin”

  1. […] Cristian Bolduţ, unul dintre cele mai bune produse din istoria artelor marţiale sălăjene, a fost ales, zilele trecute, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate Kyokushin. Alegerea acestuia a avut loc în cadrul Adunării Generale a FRKK, desfăşurată la Hotel Continental în Oradea, anul acesta împlinindu-se şi 20 de ani de când a luat fiinţă Federaţia Română de Karate Kyokushin. FRKK este, însă, o continuare a Organizaţiei Române de Karate Kyokushin, înfiinţată în anul 1990. „Este o onoare pentru mine şi, în acelaşi timp, o obligaţie, fiindcă o astfel de funcţie… Citeste mai mult […]

Leave a Comment