Fără doar şi poate, Cristian Bolduţ este şi va rămâne un nume în karate-ul kyokushin românesc. După o serie de rezultate notabile atât în România, unde a devenit multiplu campion naţional, cât şi pe plan internaţional, sportivul zălăuan a promovat examenul de grad pentru „5 Dan” obţinând astfel titlul de „Shihan” (maestru) – cel mai înalt grad din karate kyokushin care poate fi obţinut prin examen. Acesta a constat într-o probă tehnică, o probă fizică, o probă de mobilitate, una de kata, iar alta de luptă.
„Acest examen mi-a arătat încă odată ca noi, românii, avem o moștenire extrem de valoroasă în karate kyokushin, moștenirea lăsată de shihan Furko Kalman, care este cel care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea kyokushin-ului românesc. Acum, după mai bine de 30 de ani de karate Kyokushin, uitându-mă înapoi, nu pot să nu aduc mulțumiri antrenorului meu, sensei Radics Ştefan, care m-a descoperit, antrenat și îndrumat pe acest drum atât de frumos. Am obținut medalii, grade, rezultate deosebite și toate acestea numai cu ajutorul lui Dumnezeu, care m-a ținut sănătos și mi-a dat tot ca să pot performa. Pentru mine, Dumnezeu a fost și rămâne cauza tuturor lucrurilor bune și frumoase din viața mea. Închei cu un motto din karate Kyokushin spus de fondatorul acestuia, Sosai Oyama: “o mie de zile de antrenament pentru un începător, zece mii de zile pentru un avansat”- am ajuns avansat , drumul nu se oprește aici, gambate kudasai – fă tot și fă-o la nivel maxim”, sunt cuvintele maestrului Cristian Bolduţ
Zălăuanul a susţinut examenul la Tokyo (Japonia), acolo unde a participat şi la Campionatul Mondial de Karate Kyokushin, open (fără categorii de vârstă sau greutate), eveniment ce se organizează o dată la patru ani.
În proba de kumite au fost prezenţi 132 de sportivi, fiecare ţară afiliată la Federaţia Mondială având reprezentant. În proba de kata, prezenţa a fost posibilă doar în urma unor calificări, participând la eveniment doar 25 de sportivi din întreaga lume, printre care şi Cristian Bolduţ.
Zălăuanul a fost foarte aproape de medalie, având evoluţii foarte bune, însă o decizie controversată de arbitraj a făcut ca acesta să se claseze pe locul 5, în afara podiumului.
„Am încheiat prima zi de concurs cu sentimente amestecate. Cristian Bolduţ a reuşit o clasare merituoasă, locul 5 în proba de kata, însă îndrăznesc să spun fără ezitări că nu a urcat pe podium dintr-o eroare, intenţionată sau nu, de arbitraj. A fost net superior campionului european en-titre, dar din păcate i-a lipsit un steag, fiind înfrânt de arbitri cu 3-2”, este postarea apărută pe pagina de socializare a Federaţiei Române de Karate Kyokushin.
Cristian Bolduţ este a şasea persoană din cadrul Federaţiei Române de Karate Kyokushin care obţine titlul de „Shihan”.
[…] Fără doar şi poate, Cristian Bolduţ este şi va rămâne un nume în karate-ul kyokushin românesc. După o serie de rezultate notabile atât în România, unde a devenit multiplu campion naţional, cât şi pe plan internaţional, sportivul zălăuan a promovat examenul de grad pentru „5 Dan” obţinând astfel titlul de „Shihan” (maestru) – cel mai înalt grad din karate kyokushin care poate fi obţinut prin examen. Acesta a constat într-o probă tehnică, o probă fizică, o probă de mobilitate, una de kata, iar alta de luptă. „Acest examen mi-a arătat… Citeste mai mult […]
FELICITARI! Un OM deosebit, care prin multa munca, ambitie si daruire a ajuns un Shihan, un grad pe care il merita pe deplin.