Chiar dacă, iniţial a anunţat că va ajuta naţionala de volei în turneele de calificare la Campionatul European de anul viitor, zălăuanul Adrian Gontariu a părăsit lotul pregătit de selecţionerul Dănuţ Pascu la mai puţin de o zi de la reunirea acestuia. Cazul său va fi judecat la Comisia de Disciplină, iar jucătorul riscă suspendarea pentru o perioadă de un an sau o amendă de până la 15.000 de euro
Fără să efectueze niciun antrenament sub comanda selecţionerului Dănuţ Pascu, voleibalistul zălăuan, Adrian Gontariu, a părăsit echipa naţională de volei a României, motivând că este accidentat. Decizia universalului care a evoluat ultima dată la formaţia germană, VfB Friedrichshafen l-a uimit atât pe selecţionerul Pascu, cât şi pe preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan, căruia voliebalistul i-ar fi promis că se va prezenta la lot şi va ajuta echipa în lupta pentru calificarea la Campionatul European.
„Gontariu s-a prezentat duminică seara la lot, iar luni dimineaţa a venit la mine cu o hârtie medicală, afirmând că este accidentat şi nu se poate pregăti cu echipa naţională. Pe mine m-a pus în faţa faptului împlinit. Este problema lui şi îşi asumă riscul acestei plecări. Rămâne să discute cu cei din conducerea Federaţiei Române de Volei despre această problemă”, ne-a declarat selecţionerul Dănuţ Pascu.
Gheorghe Vişan a declarat că nu se aştepta la o astfel de decizie din partea voleibalistului, mai ales că, jucătorul i-a promis preşedintelui FRVolei că va participa la acţiunea din această vară a lotului naţional.
„El a a avut o atitudine asemănătoare şi anul trecut şi, pentru a nu fi amendat cu suma de 5.000 de euro şi a putea evolua la Friedrichshafen, a semnat un angajament împreună cu antrenorul Stelian Moculescu (fost antrenor VfB Friedrichshafen, n.r.), prin care a promis că va veni apt la acţiunea din această vară. În luna iunie, am purtat cu el o discuţie telefonică în care m-a informat că se retrage din activitate, deoarece i-a născut soţia şi vrea să petreacă mai mult timp alături de familie. I-am spus că mă bucur pentru el că a devenit tătic şi îi respect decizia, dar, să nu vină în septembrie să-mi spună că vrea să mai joace la vreun club din ţară sau din străinătate, că nu voi fi de acord cu acest lucru. Dacă renunţă la volei, nu este nicio problemă, dar, dacă refuză să participe la acţiunile echipei naţionale şi va semna cu o echipă de club, vom aplica regulamentul. Anul trecut, nu l-am amendat, deoarece a promis că va participa la acţiunea din acest an, iar acum, susţine că nu poate să se antreneze, deoarece are tendinită. El trebuie să facă antrenamente la echipa naţională, din moment ce a fost convocat şi să demonstreze că este accidentat. Cazul său va fi judecat la Comisia de Disciplină şi se vor lua măsurile care se impun”, a precizat preşedintele Federaţiei Române de Volei.
Conform regulamentului, Adrian Gontariu riscă să fie suspendat din activitate pentru o perioadă de un an sau o amendă de până la 15.000 de euro.
Adrian Gontariu nu a dorit să facă niciun fel de comentariu despre acest subiect.
Voleibalistul poartă tratative avansate cu oficialii clubului Volei Municipal Zalău, însă, o eventuală suspendare a jucătorului ar da peste cap toate planurile voleibalistului, dar şi a conducerii vicecampioanei României.
„Voleibalistul poartă tratative avansate cu oficialii clubului Volei Municipal Zalău” adica marele jucator nu a avut chef de nationala si sia bagat piciorul in reprezentativa tari din care provine dar isi negociaaza acum contractele cu cluburile. daca ia nascut nevasta nu poate sa joace sau ce rusine