După un an cu rezultate deosebite, zălăuanca Demjen Eszter, tenismenă legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău, a început în forţă şi anul 2017. Sportiva antrenată de Victor Puie a participat la finalul săptămânii trecute la Openul Ungariei, o competiţie rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, la care au participat peste 200 de sportivi din 18 ţări. Demjen Eszter a concurat la categoria 11 ani, având o evoluţie foarte bună, în urma căreia a reuşit să ocupe primul loc la finalul concursului.
În faza grupelor, tenismena zălăuană a câştigat cu 3 – 0 toate cele trei meciuri susţinute, trecând de unguroaicele Benczik Dora şi Balazs Vicktoria, dar şi de nemţoaica Griesel Mia. Au urmat duelurile de pe „tabloul principal de 16”, în care, Demjen a întâlnit-o în primul meci pe unguroaica Jakab Orsolya, de care a dispus tot în trei seturi. În sferturile de finală, zălăuanca a eliminat-o pe nemţoaica Kriessbach Hanna, iar în semifinale, sportiva antrenată de Victor Puie a învins-o pe irlandeza Earley Sophie cu scorul de 3 – 2. Finala a fost practic reeditarea duelului din grupe, în care Demjen Eszter a întâlnit-o pe nemţoaica Griesel Mia. La fel ca în faza grupelor, zălăuanca s-a impus în trei seturi, câştigând primul loc la categoria ei de vârstă.
„O evoluţie foarte bună din partea lui Demjen Eszter. Aşa cum mai mai spus, este o sportivă de viitor. am mare încredere în ea şi sunt convins că va obţine rezultate notabile în continuare”, a precizat antrenorul Victor Puie.
Pentru Demjen Eszter urmează Cupa României rezervată cadeţilor, programată la finalul lunii, la Bistriţa.
FELICITARI!