Pentru alegerile Asociaţiei Judeţene de Fotbal, programate sâmbătă, 26.01.2019, din punctul meu de vedere, îmi doresc continuitate la nivel de preşedinte, adică realegerea domnului Daniel Sabou. Dânsul a fost şi este un om de fotbal, a jucat la nivel înalt, în Divizia A, actuala Liga I; a fost primul care a înfiinţat un club de fotbal destinat copiilor şi juniorilor în judeţul Sălaj, după care a apărut FC Zalău cu grupele de copii. Clubul Viitorul a dat, de-a lungul anilor, jucători spre Ligile III, II, chiar şi spre Liga I şi, din proprie experienţă, având la un moment dat peste 200 de copii în clubul pe care l-am condus, cât de important era rolul acestor copii în Campionatul Naţional de Juniori Republicani. Partidele dintre FC Zalău şi Viitorul erau adevărate derby-uri, dar constructive, din care aveau de câştigat în primul rând copiii şi în al doilea rând părinţii acestora, prezenţi în tribune.
Regret că în acest moment nu mai am drept de vot, fiindcă aş fi mers pe mâna domnului Daniel Sabou.
Vreau să le transmit membrilor afiliaţi la AJF Sălaj să cântărească şi să gândească foarte bine pe cine vor alege în funcţia de preşedinte pentru următorii patru ani.
Referitor la candidaturile pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi, care, de asemenea, sunt importante, m-am bucurat foarte mult în momentul în care am văzut că şi-a depus candidatura şi Marius Cozma. Este un om integru, care cunoaşte foarte bine fenomenul. Eu îl cunosc foarte bine de când evolua la defuncta FC Armătura Zalău, fiindcă i-am semnat atunci transferul la UTA Arad. Mi-aş dori foarte mult să facă parte din conducerea AJF Sălaj, fiindcă fotbalul sălăjean ar avea de câştigat.
Le doresc succes celor doi menţionaţi mai sus.
Ioan Morar, fost preşedinte al FC Zalău