Fără echipă de volei la nivel de seniori din 2015, voleiul şimleuan trăieşte din amintiri, iar în vara acestuia an s-au împlinit 40 de ani de la singurul trofeu internaţional câştigat, Cupa Balcanică.
Era anul 1983 când Silvania Şimleu Silvaniei s-a clasat pe locul trei în Divizia A1, după Steaua şi Dinamo, calificându-se astfel în premieră în cupele europene. A fost cea mai bună clasare din istoria voleiului şimleuan, echipa avându-l în componenţă şi pe Mircea Tutovan, cel supranumit „tunarul Europei” la Campionatul European din Spania, desfăşurat în 1983.
Adversara din finala Cupei Balcanice a fost Partizan Belgrad, turul jucându-se la Zalău, fiindcă sala din Şimleu nu îndeplinea condiţiile necesare pentru desfăşurarea unei astfel de partide, iar returul, la Belgrad. Şimleuanii au câştigat cu 3 – 0 turul de la Zalău, iar la Belgrad au cedat cu acelaşi scor, câştigând, însă, finala la setaveraj.
La finalul jocului de la Belgrad, surpriză! Trofeul nu era nicăieri. „Când s-a terminat meciul de la Belgrad, trebuia să ne înmâneze cupa, dar nu era nicăieri. Turcii au câştigat trofeul cu un an înainte şi nu l-au transmis la Belgrad, deşi aveau această obligaţie. Practic, noi am câştigat Cupa Balcanică, dar trofeul nu a mai ajuns la noi”, îşi aminteşte Mircea Tutovan.
Dănuţ Ciontoş, Vasile Măşcăşan, Ioan Ghic, Ioan Ţerbea şi Cristian Strauff sunt printre cei care au făcut parte din „echipa de aur” a voleiului şimleuan, Ciontoş fiind la acea vreme singurul şimleuan din echipă.
Din păcate, anul de glorie al voleiului şimleuan reprezintă şi anul desfiinţării echipei Silvania, aceasta fiind mutată la Zalău. Au fost transferaţi cei mai buni jucători la Elcond Dinamo Zalău, echipă înfiinţată chiar în ’83.
Din 1983 până în 2007, voleiul şimleuan a mai avut apariţii doar în Divizia B, iar în 2007, Phoenix Şimleu Silvaniei a promovat în prima divizie. Echipa a rezistat un singur sezon în Divizia A1, urmând alţi patru ani în eşalonul secund. În vara anului 2012, echipa din Şimleu Silvaniei a revenit pe prima scenă, la finalul unui turneu de baraj în care s-a duelat cu LPS Bihorul Oradea, CSM Suceava şi Ştiinţa Bacău. Clubul s-a desfiinţat în 2015, chiar dacă echipa nu ocupase un loc retrogradabil.
[…] Fără echipă de volei la nivel de seniori din 2015, voleiul şimleuan trăieşte din amintiri, iar în vara acestuia an s-au împlinit 40 de ani de la singurul trofeu internaţional câştigat, Cupa Balcanică. Era anul 1983 când Silvania Şimleu Silvaniei s-a clasat pe locul trei în Divizia A1, după Steaua şi Dinamo, calificându-se astfel în premieră în cupele europene. A fost cea mai bună clasare din istoria voleiului şimleuan, echipa avându-l în componenţă şi pe Mircea Tutovan, cel supranumit „tunarul Europei” la Campionatul European din Spania, desfăşurat în 1983. Adversara… Citeste mai mult […]