SCM Zalău a pierdut meciurile susţinute în ultimele două etape, 0 – 3 pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova şi 1 – 3 sâmbătă, pe terenul Unirii Dej. Voleibaliştii zălăuani ocupă locul şase după 10 etape, cu 16 puncte, la cinci puncte în spatele craiovenilor, care ocupă locul cinci şi la şase în spatele Rapidului, pe care-l va întâlni duminică, pe teren propriu, de la ora 15:00.
Zalăul a cedat greu primul set de la Dej, 26 – 28, iar în actul secund a pierdut cu 20 – 25. În setul trei, situaţia s-a schimbat, iar zălăuanii s-au impus cu 25 – 20. A fost doar un moment scurt în care Zalăul a jucat bine, deoarece gazdele au avut, din nou, iniţiativa în setul patru, pe care l-au câştigat cu 25 – 18.
Deşi s-a arătat nemulţumit de rezultatul de la Dej, managerul Adrian Feher a precizat că nu trebuie făcută o tragedie, situaţia putând fi uşor îmbunătăţită în perioada următoare, în aceea ce priveşte locul din clasament.
Partida dintre SCM Zalău şi Rapid Bucureşti va fi ultimul joc din cadrul etapei a XI-a, în care au mai fost programate jocurile: Dinamo Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare, Arcada Galaţi – Unirea Dej, Ştiinţa Bucureşti – SCMU Craiova, Steaua Bucureşti – CSM Suceava şi CSM Constanţa – Universitatea Cluj.
[…] SCM Zalău a pierdut meciurile susţinute în ultimele două etape, 0 – 3 pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova şi 1 – 3 sâmbătă, pe terenul Unirii Dej. Voleibaliştii zălăuani ocupă locul şase după 10 etape, cu 16 puncte, la cinci puncte în spatele craiovenilor, care ocupă locul cinci şi la şase în spatele Rapidului, pe care-l va întâlni duminică, pe teren propriu, de la ora 15:00. Zalăul a cedat greu primul set de la Dej, 26 – 28, iar în actul secund a pierdut cu 20 – 25.… Citeste mai mult […]