Chiar dacă Volei Municipal Zalău nu mai are dreptul să evolueze pe prima scenă a voleiului românesc, iubitorii sportului la fileu din municipiu vor avea posibilitatea să vadă, în continuare, meciuri de Divizia A1 în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Sport Club Municipal Zalău a primit acceptul din partea Federaţiei Române de volei de a activa în Divizia A1, iar reunirea echipei a avut loc luni după-amiaza, la Sala Sporturilor din municipiu.
Cinci români şi un voleibalist străin au fost prezenţi la reunirea echipei, iar conducerea a precizat că în zilele următoare se vor alătura echipei şi ceilalţi jucători transferaţi până în prezent.
Vlad Cuciureanu, Liviu Râpeanu, Mihai Coasă, Andrei Mihălescu şi Mihai Tarţa sunt jucătorii români prezenţi la prima întâlnire din această vară, alături de ei fiind şi sârbul Ivan Kostic. La Zalău a ajuns şi Nikola Pekovic, un alt sârb,dar acesta se va alătura echipei în zilele următoare. Pe lista de achiziţii se mai află Leonardo Dal Bosco, fostul căpitan al echipei Volei Municipal Zalău, Nicolas Bernard Dos Santos şi Yohan Leon.
Ambii antrenori au fost şi ei prezenţi la reunire, principalul Sorin Pop şi secundul Marius Lazăr, alături de ei fiind şi Adrian Gontariu, cel care se va ocupa de imaginea clubului, directorul clubului SCM Zalău, Doru Ţârle şi managerul secţiei de volei, Adrian Feher.
Federaţia Română de Volei a decis ca noul sezon al Diviziei A1 la volei sa înceapă în data de 17 octombrie, astfel că echipa zălăuană are la dispoziţie două luni de pregătire, perioadă în care va susţine şi jocuri de verificare.
desfintate aceste echipe !!