Steaua Bucureşti – Volei Municipal Zalău 0 – 3 (17 – 25, 24 – 26, 20 – 25)
Victorie facilă pentru Volei Municipal Zalău în prima etapă a Diviziei A1, formaţia pregătită de bulgarul Stoyan Stoev şi Bogdan Nicolae câştigând cu scorul de 3 – 0 disputa din deplasare cu Steaua Bucureşti. Chiar dacă nu aveau în faţă un adversar foarte dificil, zălăuanii păreau extrem de motivaţi în debutul partidei, având probabil poftă de joc, ţinând cont că în pauza dintre sezoane au susţinut doar şase jocuri de verificare. Tabela a arătat egalitate doar în debutul setului, 2 – 2, după care Volei Municipal s-a desprins la 5 – 3. Pe serviciul lui Bala, Zalăul s-a dus la cinci puncte, 9 – 4, forţându-l pe antrenorul Stelei, George Grigorie, să ceară primul time-out. La cea de-a doua întrerupere tehnică a primului parţial, formaţia de sub Meseş avea zece puncte avans, 16 – 6. Pe final, gazdele au redus puţin din handicap, dar Stoev a solicitat imediat timp de odihnă pentru a le tăia elanul gazdelor, iar Zalăul s-a impus cu 25 – 17.
Jocul Zalăului nu a mai fost la fel de bun în parţialul secund, mergându-se „cap la cap” de la început până spre final. Steaua a avut 8 – 7 la primul timp tehnic de odihnă, iar Zalăul a condus cu 16 – 15 la al doilea. Voleibaliştii zălăuanii au greşit mult pe faza de atac spre finalul setului, dându-i posibilitatea Stelei să se desprindă la 22 – 18, moment în care Stoev a solicitat pentru a doua oară întreruperea jocului. Din nou pe serviciul lui Bala, Zalăul a relansat setul, egalând la 23 şi câştigând apoi cu 26 – 24.
Căzuţi psihic după actul secund pe care l-au avut în mână la un moment dat, steliştii nu au mai putut ţine pasul cu vicecampioana României. Zălăuanii au condus cu 8 – 4 şi 16 – 11 la cele două întreruperi tehnice, iar în final s-au impus la 20.
În etapa viitoare, Volei Municipal Zalău va primi vizita celor de la Arcada Galaţi, într-o partidă programată vineri, de la ora 20:30, în Sala Sporturilor.
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Gabriel Cherbeleaţă, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Marian Bala, Leonardo Dall Bosco şi Adrian Feher – libero. A mai evoluat: Bogdan Olteanu: Antrenori: Stoyan Stoev (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)