Vicecampioana României este la două seturi distanţă de cea mai mare performanţă din istoria voleiului sălăjean. Dacă va trece miercuri seara de elveţienii de la Lausanne, Volei Municipal Zalău se va califica în sferturile de finală ale Cupei CEV, fază în care nu a mai ajuns nici Elcond, dar nici Remat Zalău.
1983 rămâne anul de referinţă în voleiul zălăuan, anul în care Elcond Zalău avea să promoveze pe prima scenă a voleiului românesc. În cei peste 30 de ani, echipa de la poalele Meseşului a obţinut şase titluri de campioană naţională, a câştigat Cupa României şi a evoluat în Cupa Challenge, Cupa CEV, chiar şi în Liga Campionilor. De altfel, Remat Zalău a fost prima echipă românească de volei care a evoluat în Champions League, dar nu a reuşit nici într-un an să treacă de faza grupelor.
Atât Elcond Zalău, cât şi Rematul au activat şi în Cupa CEV, dar au ajuns cel mult în optimile de finală. După 32 de ani de la promovarea Zalăului pe prima scenă a voleiului românesc, Volei Municipal este aproape de a realiza cea mai mare performanţă din voleiul sălăjean în cupele europene. Echipa pregătită de bulgarul Stoyan Stoev mai are nevoie de doar două seturi pentru a se califica în sferturile de finală ale Cupei CEV.
Vicecampioana României s-a impus cu scorul de 3 – 1 în manşa tur în faţa elveţienilor de la Lausanne, după ce în optimile de finală a reuşit să elimine mult mai titrata Galatasaray Istanbul. Volei Municipal va accede în sferturile de finală ale Cupei CEV chiar şi în cazul unei înfrângeri cu scorul de 2 – 3 în disputa de miercuri seara, însă voleibaliştii de la poalele Meseşului vor să se impună şi în jocul din retur.
„În astfel de meciuri, cum sunt cele din cupele europene, cu încărcătură psihică şi fizică, putem să progresăm. Jocul nostru trebuie să crească de la meci la meci, iar în cupele europene putem reuşi cel mai bine acest lucru. Rezultatul de la Lausanne ne obligă să facem un rezultat bun şi la Zalău şi să accedem în faza următoare a competiţiei. Cred că numai un accident ne poate priva de această calificare”, a declarat libero-ul Adrian Feher.
„Ne propunem să câştigăm şi meciul de la Zalău, avem nevoie de două seturi, dar nu vom juca la un astfel de rezultat. Vrem să câştigăm, mai ales că ne-am impus şi în jocul de la Lausanne”, a precizat şi coordonatorul Marin Lescov.
Dacă va elimina formaţia elveţiană, Volei Municipal va întâlni în prima fază a sferturilor de finală câştigătoarea dintre Foinikas Syros (Grecia) şi VaLePa Sastamala (Finlanda). În prima fază a sferturilor de finală vor accede câştigătoarele din optimi, iar în faza a doua vor evolua cele patru câştigătoare din prima fază a sferturilor, plus patru formaţii eliminate din Liga Campionilor.
Meciul retur dintre Volei Municipal Zalău şi elveţienii de la Lausanne este programat la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău. Jocul va fi oficiat de grecul Mylonakis Alexandros şi Akhundov Fikrat, din Azerbaidjan.